Apel pentru o Timișoară europeană

Semnatarii prezentului mesaj nu sunt membri de partid și nu acționează în numele intereselor de partid. Suntem timișoreni, preocupați de soarta orașului în care trăim, unii dintre noi cu o îndelungată activitate civică, începând cu promovarea Proclamației de la Timișoara chiar din zilele dezbaterii, scrierii și lansării ei publice.

Implicarea noastră în alegerile locale ce ne așteaptă e un semnal de alarmă civică pentru fiecare timișorean ce se pregătește de vot.

Potențialul Timișoarei e unic. Dispunem de universități și competențe, avem un patrimoniu arhitectonic fără egal, timișorenii demonstrează spirit de inițiativă și dorință de modernizare. Cu toate acestea, trăim într-un mediu urban poluat și neîngrijit, cu o administrație greoaie, ineficientă și coruptă, cu investiții strategice ce întârzie să apară. Contractele încheiate de primărie au bugete umflate, cu termene, clauze și suplimentări ascunse opiniei publice. Lipsa de interes și viziune se reflectă în faptul că administrația Nicolae Robu s-a dovedit incapabilă să absoarbă fonduri europene în timp util, motiv pentru care auzim mereu de șantiere anunțate și niciodată demarate sau vedem șantiere începute și abandonate fiindcă au fost gândite doar pe baza resurselor proprii.

Legea alegerilor locale promovează perpetuarea mandatelor primarilor în funcție prin organizarea de alegeri într-un singur tur. Din acest motiv, dacă vrem ca orașul nostru să iasă din actuala stare de inerție, corupție, delăsare și promisiuni neacoperite, e necesar să concentrăm toate voturile pentru o Timișoară europeană și modernă spre un singur candidat. Orice vot pierdut e un vot pentru menținerea stării de fapt din prezent.

Speranțele noastre se îndreaptă spre Dominic Fritz, candidatul Alianței USR PLUS, cu studii superioare în științe politice și administrație publică în Germania, Franța și Marea Britanie, director de cabinet al fostului Președinte al Germaniei, Horst Köhler, cu o lungă istorie de implicare în viața culturală, socială și civică a orașului. Avem nevoie să conectăm Timișoara la dezvoltarea continentului, să promovăm proiecte cu finanțare europeană, să aducem un suflu nou, de competență și entuziasm, de onestitate și viziune, să angrenăm organizațiile profesionale ale orașului nostru în luarea deciziilor ce ne privesc pe toți, să relansăm proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii, să antrenăm potențialul uman uriaș de care dispunem, să eliberăm energiile și creativitatea.

Îndemnăm timișorenii să participe la acest elan de schimbare, mândrie și ambiție locală și să se alăture efortului depus de Dominic Fritz și echipa lui pentru câștigarea alegerilor locale în Timișoara.

contact@apel-timisoara.roTimișoara, 13 august 2020
1023 de semnatari:
Prof. univ. dr. Liviu Bereteu
Prof. univ. dr. Ioan Bica
Adrian Bodnaru, scriitor
Dr. Petru Boiborean, medic primar urolog
Dr. Mihaela Boiborean, medic generalist
Conf. univ. dr. Letiția Costea
Prof. univ. dr. Doina Dănăiaţă
Dr. Carina Dragu, medic psihiatru
Mircea Dragu, psihoterapeut și președinte al Asociatiei GLAS
Oana Doboși, librar
Prof. univ. dr. Simona Drăgan, medic primar interne / cardiolog
Prof. univ. dr Gheorghe Drăgănescu
Ovidiu Forai, istoric
Prof. univ. dr. Alin Gavreliuc, psihosociolog
Radu Pavel Gheo, scriitor
Conf. univ. dr. Gabriela Glăvan
Prof. univ. dr. Adina Ionac, medic
Lect. univ. dr. Alexandru Jădăneanț, specialist în politici publice
Prof. univ. dr. Camil Mihăescu, artist plastic
Silviu Oravitzan, artist plastic
Florian Mihalcea, activist civic
Radu Mihăilescu, arhitect
Prof. univ. dr. Hortensia Pârlog
Prof. univ. dr. Ileana Pintilie, critic de artă
Prof. univ. dr. Constantin Popa
Șef de lucrări dr. Simona Popa
Prof. univ. dr. Vasile Popovici, scriitor
Alexandra Răzvan-Mihalcea, avocat
Dr. Daniela Reisz, medic primar neurolog
Prof. univ. dr. Silviu Rogobete
Tiberiu Sarafolean, avocat
Gheorghe Șfaițer, director de imagine, cadru didactic universitar asociat
Prof. univ. dr. Marcel Tolcea, scriitor
Conf. univ. dr. Dumitru Tucan
Marilena Tudor, editor
Prof. univ. dr. Rodica Vârtaciu, istoric de artă, cercetător
Prof. univ. dr. Daniel Vighi, scriitor
Conf. univ. dr. Ioan Vultur, scriitor
Conf. univ. dr. Smaranda Vultur, scriitor
Luțai Silvia, profesor
Voin Petru, pensionar
Cozariuc Paul, antreprenor
Prof. univ. dr. Valentin Partenie Munteanu, economist
Alexandru Lazea, student la UVT
Raluca Bura, studentă la UVT
Dragoș Miron, muncitor
Sinmartinean Adrian, artist-instrumentist
Lucian Butas, manager achizitii
Conf. univ dr. Cristian Blidariu, arhitect
Cherciu Irina, studentă
Eranus Elena , pensionară
Doru Botoiu, muncitor
Vasile Manda, inginer
Vasile Cornea, pensionar
Oscar Manto, antreprenor
Conf. Judeu Viorina Maria , conferențiar
Ildico-Clara Achimesci, scriitor
Doina Brundean, subinginer
Conf. univ. dr. Dina Lut, cadru didactic
Profesor Sanfira Gheorghe
Breaz Dorin, inginer
Dr. Alexandru Oravițan, profesor și critic literar
Șandru Alina , psiholog clinician, psihoterapeut
Satmari Ludovic, ghid de turism
Novac Adrian, inginer
Leon-Sebastian Barbu, economist
Morariu Daiana, medic specialist psihiatrie pediatrică
Stefan Mioara, educator
Prostean Ada, economist pensionar
Borlovan Constantin, inginer
Alina Nagy-Ghinea, antreprenor
Rusu R Raluca, peisagist
Conf. dr. Camelia Ariesanu
Dr. ing. Sergio Morariu, Presedinte Fundatia EnduRoMania
Paul Dan Octavian
Paraschiv Catalin, inginer
profesor Moraru Giorgian
Lect. univ. dr. Dan-Adrian Cărămidariu, cadru didactic, avocat
Oprisa Paul, inginer
Illes Adela, ing. pensionară
Rudolf Gräf, arhitect
Popescu Monica Anca, inginer
Ing. Tanasoiu Gabriel
Mirea Laurentiu Catalin , economist, manager proiect
Chiu Dorel, consilier juridic
Cornelia Popescu, pensionară
Capotescu Claudiu, student
Manuela Furdi, psiholog
Delcea Alin
Macovei Paul, inginer
Flavius Octavian Dăescu, manager proiect
Erika Cristina Weisz
Oprea Daniela, specialist resurse umane
Bodea Adrian, inginer
Ing. mecanic Marius Rizea, director dezvoltare
Oltea Gârțoman , teatrolog-filmolog pensionară
Ramona Băluțescu, jurnalist, scriitor
Sorin Abrudan, inginer
Olimpiu Porumb
Clej Andra, medic stomatolog
Ing. Serrieh Omar
Katalin Luzan, inginer
Silviu Dan Iliescu, muzician
Cristian Sandor, profesor
Asist. univ. dr Marius R. Lungu, profesor
Alexandru Dodin, software engineer
Sandor Cristina, profesor
Muntiu Bogdan, inginer
Cosmin Varlamov, inginer
Broscaru Iulian, pensionar
Florin Furdi, IT / cloud engineer
Dana Ghibu, inginer
Alexandra Butean-Oniga, medic specialist obstetrica-ginecologie
Aniculăesi Andreea, inginer
Prof. Silvia Barbut, asistent manager
Alin Rotariu, operator cultural
Simionescu Lucian, om
Emanoil Biebel, administrator firma
Eugen Sas, IT
Conf. univ. dr. Sorin Pribac
Adrian Sulu, cetățean
Mot Raul
Doctor în medicină Smaranda Radus, pensionară
Profesor Emilia Petrișor, pensionar
Conf. dr. Bogdan Nadolu, sociolog, cadru didactic
Mihai Fodor, cetățean
Lorand Kasler, vânzări
Adrian Socolescu, inginer software
Martin Vlad
Dipl.-ing. arch. Octavian Prostean, arhitect
Szőgyényi Zoltán, CEO @ Themesberg
Ovidiu Toma
Huszti Andi, project manager transport
Paul Danciu, director economic
Gianni Pascu, avocat
Baar Adrian, pensionar
Codruța Wehry, cetățean
Deea Moldovan
Mihai Borșu, student viitor inginer
Somogyi Attila, coordonator proiect, Europe Direct
Otilia Pascu, antreprenor
Teleki Csaba, IT project manager, artist fotograf
Alexandru Balea, software engineer
Alin Vălcăneanțu, programator, licențiat în informatică
Buzatu Anca Silvia
Arhire Florin, producător evenimente, artist vizual
Liana Bejenaru
Farcaș Adina
Iliesi Ioana, logoped
Gabriel Zanescu, bibliotecar
Carmen Tănăsoiu
Constantin Silviu, student arhitect
Bogdan Pîrtoacă, psiholog
Conf. univ. dr. Aurora Murgea, economist, cadru didactic
Pepa Ion Dan, Asistent medical bft
Camelia Mihalca, medic primar obstetrica ginecologie
Cruscov Clara
Ilea Andreea, avocat
Lucian Linte, graphic & web designer
Alin Zelenco, fotoreporter
Balulescu Lucian, IT
Jasmina Mitrici, actriță și crainic radio
Vlad Popa, student
Eliza Vanatu, programator
Daniel Bocsan, trainer & coach
Manuela Zanescu, bibliotecar
Lemnaru-Blaj Bogdan, IT
Mihai Bele, inginer
Ing. Simu Andrei, manager IT
Pinter Ionela, inginer
Dr. Alina Satmari, lector universitar
Hajdo Sukosd Emoke
Andrei Makszem-Dumbraveanu, avocat
Floria Robert Alexandru, artist vizual
Sirbu Mylen, IT manager
Economist Ion Man, pensionar
Cristi Marinescu, IT architect
Cristina Andreca, consultant resurse umane
Iosip Robert, student la medicină
Popovici Dorin
Codruta Negrulescu, arhitect
Matematician Iudita Neagoie, pensionar
Dr. med. Brehar Cioflec Dana Sinziana, medic
Silviu Genescu, scriitor/traducător
Guzei Lucia, cetatean
Alexandru Gordana
Dr. Ing. Petrov Pavel, pensionar
Dan Vidoni
Ghiocel Andrei Alin
Ioja Nicusor, tehnician asamblare
Pop Rafael-Florin, student
Profesor matematică Petrov Petronela, pensionar
Kadar Cristian, director tehnic
Ing. Laurian Popeți, inginer mecanic proiectant
Ștefan Grozăvescu
Mustețiu Simona, profesor
Simona Pervulescu, economist
Anghel Cristian Florin, student la secția de pictură a FAD/UVT
Petre Ionutescu, artist
Mocioaca Ecaterina, doctorandă
Claudia Vass, juristă
Roba Roxana, IT
Dipl. ing. Vadim Crușcov
Bajkai-Fábián Robert, organist
Lazar, manager resurse umane
Andreea Bolog, cadru med
Economist Sonia Hurjui, PFA
Coroiu Tiberiu
Diana Kotorman, programator
Ing. chimist Sentomosan Doina, pensionar
Ionela Lavinia Vora, economist
Dan Bigza, file engineering specialist / IT
Dragos Vlonga, administrator agenție turism
Ana Oravițan, studentă și poetă
Vasilcin Petronela, pensionară
Badiant Constantin, inginer
Remus Băcanu, editor imagine
Eduard Meltiș, jurnalist
Muzician Mihale Marius Cristian, artist instrumentist
Speth Valeriu, fara ocupatie.
Vânătu Ana, prof. înv. primar și preșcolar
Dr. Flavius Sirbu, project manager, cercetător științific
Daniela Catona, artist plastic
Carla Banu, bibliotecar
Mihaela Pascu
Hrincescu Radu, manager financiar
Titirez Octavian, avocat
Andrei Paul Ghitea, cetățean
Victor Popovici, arhitect
Copacean Livia, inginer
Panus Letitia Casandra, profesoara
Asist. univ. dr. Adrian Tudor Stan, medic dentist
Gabriela Matyas, antreprenor
Tiberiu Toth, consultant
Ing. Adrian Cretu, project manager telecomunicatii
Madalina Mateescu, consilier juridic
Jurca Oana, profesor
Camelia Covaciu, specialist in domeniul calității
Ana Szentpeteri, elevă
Triff Carina, medic
As. univ. Oana Bănescu, arhitect
Ing. Alexandru Tarnovschi
Jurnalist Corina Sfia, adv.
Cristian Brănescu, IT
As. univ. dr. Dragan Dragomir, arhitect
Dipl.-Ing., M.Sc. Ivan V. Bogdanov, project manager, cercetator
Laura Cernat, medic
Dan Ilie Marian
Ing. Iovan Alexandru, manager proiect
Karin Lesel
Radu Micu, comunicare publică
Economist Zsurzs Nina-Aniela, antreprenor
Emanuel Băran, IT
Vasile Vlad, student UVT
Lupu Marcela Dana
Ing. Claudia Barbu, logistician
Adriana Mot, manager
Drăghici Domnica, pensionară
Oniga Calina, arhitect
Glad Carpencu - Pop, arhitect
Maria Petrica, medic
Chirculescu Traian
Profesor Dragan Dana, pensionar
Paula Iftimescu, arhitect
Cerbulescu Roxana
Alina Ilea, actriță
Florin Toma, scriitor
Poenaru Viorica, cetățean pensionar
Weinhopl Linda, programator
Ceregan Dan, inginer
Șapcă Daniela
Luca Sergiu Ionut, senior software developer
Ing. Cosmin Popa, antreprenor
Ruta Cristina Adina, economist
Ing. Bosca Adrian
Timea Laslavic, traducător autorizat
Lect. univ. dr Marc Aida
Ing. IWE Alexandru Joni, director
Profesor Inginer Bosca Adrian Teodor
Ing. Adriana Itineant, pensionara
Ing. Sorin Păunescu, tipograf
As. univ. Oprita Razvan, arhitect
Maier Lavinia, arhitect
Manuela Ecsedi
Alin Florin Mihoc, dispecer-coordonator de zbor
Tatiana Neamțu, traducător autorizat
Andrei-Alexandru Veres
Lector univ. dr. arh. Negrișanu Daniela
Ilin Iulia
Octaviana Neag, translator
Ing. Marcel Vuia, team leader
Economist Silvian Barbu, expert național detașat la Comisia Europeană
Pop Adrian, pensionar
Doctor Pop Doina, pensionar
Lighezan Marinela Luminița
Anca Vlad , florist
Grigoras Georgeta, pensionara
Claudiu Scurtu
Golea Alina, senior account specialist
Diana Gyulay, timisoreanca
Conf. Univ. Dr. Delia Gligor, economist
Stefan Vadineanu, consultant marketing
Mara Laura, artist plastic
Cozariuc Isabela Maria
Iosa Alin-Rudolf, web designer
Doctor Coroiu Daniel Ovidiu, medic
Ing. Lovasz Norbert, programator
Lector univ. dr. Bran Ramona
Monica Ihos
Neamț Mihaela Antonela , director executiv Fundația pentru o Viață Sănătoasă
Maiurja Marius Ciprian, muncitor
Sebastian Nicolescu, inginer
Ruxandra Davidescu, arhitect
Budea Florin, pensionar
Neag Alexandru, inginer IT
Stefan Ivascu, inginer constructii hidrotehnice
Gyebnar Vladislav, medic
Jumuga Marius
Voicu Razvan, software developer
Doctor ing. Albulescu Mariana, pensionar
Anamaria Pravicencu, manager cultural
Mihai Filip, programator
Conf. univ. dr. Codruta Gosa
Cărăneanț Daniel
Parva Andrei, profesor
Livia Barbu, economist-pensionara
Stoica Adriana
Lect. univ. dr. Alin Speriusi-Vlad, avocat
Conf.univ.-doctor Barbu Vasile, pensionar
Cetatean Griober, administrator
Cezar Halmagean, programator
Angelica Toth
Gabriela Pacurar, Europa
Ana David, violonistă
Profesor Marin Marian
Jumuga Daiana Raluca, psiholog
Drd Laura Gheorghiu, traducator, publicist
Lect.Dr.,poet Poputa Vasile, pensionar
Romeo Szorad, arhitect
Mann Erzsebet-Anna, asistent medical radiologie, MTRA
Popovici Maria, medic stomatolog
Gabriela Holecica, asistent medical
Dan Nitu, Grafician
Lector dr. Laura Coroama-Dorneanu
Borbely Ladislau
Francesca Drăguț, studentă UVT
Marian Popovici, project manager
Szucsik Mona, antreprenor, jurnalist
Codrin Emandi, muzician
Dr. Martin Eugen, medic
Potra Camelia, functionara
Iasmina Vig
Conf. dr. Adriana Ritt, pensionară
Radu Creangă, pensionar
Kovacs Aliz
Prof. dr. Corneliu Ritt, pensionar
Florian Iuliana, tehnician electronica
Oana Ionita, HR
Sorana Greucean
Soplontai Anamaria, jurist
Raluca Sponor
Lector Dr. Nicoleta Stefu
Boldog Lazar
Raula Huțan
Dr. ing. Vincze Martin, pensionar
Ing. Pop Cristian
Adriana Tudor, manager project - protecția animalelor
Carmen Suciu
Cengher Andrea Oana
Florin Chetan
Cristian Nicolau
Cristian Anghel, inginer IT
Barac Daniela
Ing. Alina Albu, inginer topograf
Sebastian Macovei, consultant financiar
Tecsa Alexandra, inginer constructor
Cornel Hehn
Sebastian Sanda
Todosie Radu
Manchen Carmen-Daniela
Doctor in Medicina Cristian Dina, medic primar
Ing. Tarnovschi Constanta
Arhitect Murdunescu Ludovic, arhitect
Florin Dumitrescu, avocat
Răzvan Han, student UPT
Adrian Pricop
Profesor Tecuschi Gabriela
Marius David, antreprenor
Marius Cristian Mic, designer digital & data science student
Kovacs Ileana, pensionara
Mona Zelenco, timisoreanca
Filip Florin, avocat
Laichici Andrea, inginer
Cosmina Petcu, asistent social
Jurma Adriana Monica, economist
Moldovan Raluca, inginer telecom
Raluca Truca, HR
Troian Vasile, pensionar
Iuga Lozin Dorel, artist instrumentist
Ramona Petrita, farmacist
Anca Ognean
Ciprian Nebeja, BASIS admin/IT
Ionescu Carmen Liana, medic
Bogdan Ardelean, student UPT
Ing. Simona Braun
Necsi Claudia
Biro Marton
Pilug Todirica
Andreea Florea, urbanist
Ducan Diana, profesoara
Petrov Milana, specialist HR
Ceregan Tamara, medic
Forai Ovidiu Mihai, inginer
Corina Tvein
Harhaci Stela, prof. înv. preșcolar
economist Amați Corina
Codreanu Diana-Florina, studentă
Dr. Rodica Pacurar, medic
Ceregan Vlad, IT
Brigitte Csillag
Mirea Andrei, programator
Lidia Stef Vàrsàndan, pictor
Simona Goșa
Cralov Eva
Dr. ing. Codrean Cosmin, conferențiar
Corina Cîndea
Ing. Cralov Alexandru, director regional
Codrean Olivia, jurist
Gabi Izsak
Kullmann Gerhard
Popescu Ciprian
Daniil Rodica, arhitect
Daniil Adrian, teh. topo
Azhari Amir
Ion Vidu, artist instrumentist Filarmonica Banatul
Carmen Bălu, medic
Calin Jurma, bancher
Cristina Nutas, psiholog
Dombay Cosmin, student
Traiculescu Calin, inginer IT
Roxana-Marilena Bogdan, student UPT
Viorel Bondoc, inginer
Cornelia Iordache
Popelca Valentin, insp. asigurari
Nicolae Silvia, jurist
Prof. univ. dr. Nicolae Popa, UVT
Raluca Neniu
Roxana Rogobete
Ing. Marius Gabris, manager proiect software
Insp. Goloșie Grațian Daniel, referent resurse umane
Vasile Gabriela, manager
Cocora Carmen-Felicia, operator notarial
Zegleanu Mihaela, economist
Tașcău Patricia-Alexandra, lector de limba română
Sechei Alice, pensionara
Ing. Funar-Timofei Alexandru, pensionar
Haas Ana-Maria, economist
Prof. dr. arh. Vlad Alexandru Gaivoronschi, profesor la UPT si asociat la Andreescu & Gaivoronschi srl
Laza Diana, scriitoare
Cristian Lupu
Tomici Deian
Dr. Carmen Barbos, medic
Dr. Farcut Vlad, medic rezident ATI
Constantin Dupalau, pensionar
Alina Schein, medic
Ing. Constantin Marius, pensionar
Moaca Cristina, consilier juridic
Adina Paraschiv
Prof. univ. dr. Nicoleta - Claudia Moldovan
Elisabeta Miron, manager
Bolog Delia, profesor
Marcus Dorina Hortensia
Conferențiar Alan Paun, pensionar
Conf. dr. Gabriela Negrisanu, medic primar
Sarah Bălăceanu El-Amine, specialist comunicare și relații publice, traducător
Damiescu Lacramioara, ing. chimist
Dr. ing. Simona Funar-Timofei, cercetator
Tiu Nicolae
Daniel Gaman, 1 om
Ing. Dragu Teodor, pensionar
Mihaela Argeseanu, inginer
Ing. Ofiteri Marius, antreprenor
Sl. dr. arh. Anghel Andreea, arhitect
Beniamin Ciuta, asistent medical generalist
Dr. Prelipcean Liana, medic
Giuriciu Adela, inginer
Dr. chim. Ramona Curpan, cercetator
Luiza Durnea, consultant resurse umane
Coțan Denisa, studentă, arhitectură
Coțan Andreea, studentă, medicină
Conf. Dr. Claudiu Mesaroș
Ana Ciurus, manager
Andreea Mada, timișoreancă
Zvetlana Anghel, pensionară
Misca Roxana, economist
Ighisan Valentin, director
Varga Irina, regional resurse umane
Poștaru Denis-Alexandru, producator, inginer de sunet
Voinea Oana Laura, antreprenor
Gabriș Roxana, programator junior
Marinescu Radu
Danciu Claudia, profesoară
Dragu Cornelia, pensionar
Economist Trapsa Marinela, pensionara
Horia Trapsa, timisorean
Valentin Muresan
Raluca Rotariu
Cozma Mioara, pensionara
Ciornei Mircea George, tehnician
Oana Simionescu, arhitect
Simina Grindean, designer
Ovidiu Vasiliu, salahor
Marius Miclăuș, arhitect
Asist. univ. dr. Adrian Marinescu, medic dentist
Ioan-Luca Beschiu, medic stomatolog
Ing. George Lungu
Marta Adrian
Alice Serban, avocat
Conf. dr. Dan Lacrama
Ec. Imre Karacsony, pensionar
Denise Ardelean, manager - psiholog
Ing. Negrea Traian, pensionar
Salagean Daniela, manager
Drăgoi Dan, taxi driver
Marta Romolus, pensionar
Ing. Bulgăr Mircea, pensionar
Raluca Nelepcu, jurnalist
Daniel Tellman, arhitect
Bolog Andrada-Mădălina
Andreea Rus, profesor
Costache Cristian, arhitect
Cristiana Crisan, inginer
Ing. Nagy Iosif Ladislau, pensionar
Economist Nicolcea Iuliana
Botea Iosif
Raluca Tomescu, arhitect
Nazneanu M. Deniss
Alexandra Bob, avocat
Marieta Iovan, pensionara
Adriana Novac, secretară
Prof. dr. Pia Brinzeu
Popescu Razvan, tehnician
Ing. Kakuja Cristina, jurist
Radu Popa, dirijor
Cetatean Olteanu Lucia
Ghiță Daniel Octavian, economist
Adriana Hantiu, arhitect
Vlad-Stefan Ilie, programator
Ing. Coca Florin, proiectant construcții
Inginer agronom Vucomir, blogger
George Catean, inginer sisteme informatice
Cetatean Lorea Laura
Lucia Novacescu, avocat
Expert contabil Mathe Anca
Constantin Novacescu, inginer IT, scriitor
Dr. Claudiu Avram, medic
Pop Roxana
Adi Cimpoca, administrator SC
Tomici Manuela
Economist Steluta Marin
Săbău Lia Bogdana, logoped
Copot Robert, actor
Mărioara Rus, profesor
Banda Cristian, avocat
Alina Petre, economist
Cristian Ritt, tehnician dentar
Mirela Prelipcean, asistenta medicala
Ing. Cristian Gabriel, funcționar
Livia Pista, pensionara
Alexandru Tihu, psiholog
Robert Bogdanov-Schein, actor
Stoica Mircea, inginer
Asist. drd. Maximilian-Andrei Druță, avocat
Ing.dipl. Turcas Catalin Stefan
Ing. Raluca Schera, software developer
Vlad Cîndea, fotograf
Popa Adela Petra, arhitect
Teodora Blidariu, avocat
Arhitect Kele Marius Constantin, arhitect
Conf. univ. dr. Sergiu Popovici, UVT
Ing. Dorina Goina, inginer proiectant
Ing. Lucian Filip
Rodica Ilca, manager operațional
Marian Văsii-Kolla, inginer
Marius Gosa
Nemes Andrei
Dr Daniel Balint, Inginer
Marincu-Bunei Daniel, inginer
Inginer Minerva Lechi ta , Manager dezvoltare
Samoila Liviu Călin , Ghid de turism
Inginer Adrian Mihut, Project manager
Kovacs Lavinia, Arhitect
Avocat Lazar Ioan , Avocat, averizor de integritate, recuperator patrimoniu cultural
Alexandru Tamas
Economist Farka Oana, Cultivator de lavandă și legume
Eugen Szekely
David Hehn, Student
Adriana Monica Muntean, Pensionara
Cristian Gotia, Sociolog
Gabriela Bugarin, Psihoterapeut
Bogdan Florin, Administrator
Avocat Lazar Mirela Simona, militant CEDO, avertizor integritate,
Răzvan Popescu, Arhitect
Laura Idorasi
doctor Brehar Cioflec Olimpiu, medic
Avram Adina, Medic
Alexandrina Moldovan
Sirca Belintan Rodica, Profesor
Inginer Folescu Bibi
Folescu Luciana, medic veterinar
Alexandra Palconi-Sitov
Attila Alexandru , Responsabil VIC Ecologizarea
Laurentiu Isopescu, arhitect
Ing. Tudor Tanasciuc, Inginer Instalații Civile Și Industriale
Doța Călin-Dan, inginer
Calin Mihaela, agent turisM
Emilia Semian
Patricia Weber
Profesor Mihaela Halitchi
Profesor Gorbanescu Dan, Profesor
Dr.Stiinte farmaceutice Dafin Handrea, pensionar
Józsa Attila, Arhitect
Prof. Nedelea Raluca, Kinetoterapeut
Todirică Alexandru
Cociorvă Ramona
Inginer Florian-Rimmel Andrei-Claudiu
Alexandar Nestorovici, Manager Proiect IT
Nestorovici Cristina, Consultant IT
Robert Cozmeanu
Dr. Cristea Maria , Bibliotecar
Pascu Razvan
Sas Diana, Avocat
Claudia Popovici
Sabina Prundeanu, Student
Felea, pensionar
Stroe Sebastian, Inginer
inginer Cosmin Barna
Zarioiu Monica, economista
Zarioiu Monica, economista
Zarioiu Ali, artist plastic
Activist civic Bogdan Piroska, farmacist
Antoniu Sicra, antreprenor
Octavian Jurma, medic
Cristina Morar, Business Coach
Daniela Căpățînă
Beatrice Borbely , Consultant IT
ȚURCAN Dana
Stefan Florentina, Prnsionar
Inginer Bleotu Costin, Programator
Bran Alexander, Student UMFT
Olivia Cruscov , Traducator
Alexandru Bobic, Student UVT (FLIT)
Delia Marincu , Profesor de limba engleza
Badescu Radu, inginer
Rus Erna Rita , Inginer telecomunicații
Ancuța Coman, Psihoterapeut
Cristian Boldisteanu , Coach, consultant de business
Antreprenor Lavinia Ilies, Designer vestimentar
Grozav Anca, Traducător
Ungureanu Oana, Student
Badin Denise, medic primar Medicina Interna
antoniu Marc, Artist
Ciprian Popon, Manager
Student Arhitect Piț Ioan Adrian
Elena Vatca, Profesor inginer
Daraban Cornel
dipl. arhitect ANGHEL CONSTANTIN, ARHITECT
Sorina Savii, Percuționistă
Marincu-Țăranu Cristian, inginer
Nicoara Vlad, Arhitect
Petrache Mariana , Educatoare
Raul Puiu Cristian, arhitect
Adrian Marcovici , Profesor
Bogdan Teleman
Lect. univ. dr. Andreea Serban
Boiciuc Lavinia Carla, arhitect
Alexandra Măcean
Sava George
Andrei Medinski , artist vizual
Barbulescu Petronela , Profesor
Adrian Sirbu, Inginer proiectant
Mircea Rosca, inginer
Medic specialist Dragomir Adriana , Medic
Stoian Elena, Specialist achizitii
Mara Oltean, manager financiar
Jumanca Maria, Consilier Juridic
Cicos Andreea
Asist. Univ. Dr. Arh. Mohora Irina
Secosan Cristina, Medic
Inginer Muresan Corina, cosmeticiana
Bulgaru Teodora
Mioara Rasoi, inginer
Daniel Timariu, scriitor
Nora Blaj, Artist vizual
Ungur Daniela, educatoare
Inginer Bogdan Dumitru, Manager
Moisescu Ana, pensionara
Strauti Mariana
Kiss Irina, Traducător
Anca Nistor
Rada Ecaterina , Om
George Marinescu, Pilot de raliuri
Petru Bucuras, medic
Carolina Ivan , Tehnician asigurarea calității segmentul medical
Olah Carmen Teodora, cetatean
Alma Kis, Manager vanzari/evenimente
Bogdan Șoflău
Timisorean Naidin Laurentiu
Bogdan Marius Barb, inginer
Milotin Dumitru, Inginer
Dr. Parvulescu Lucian, Conf. Univ.
Ioana Vitionesc, Designer Grafic
Inginer Mandae Eugen, Antreprenor
Răzvan Brăiloiu, Student
Radu Stoia
Nicoleta Kraemer, Mama casnica
Inginer Andra Dragomir
Andrei Andronache, software engineer
Profesor Eva Gaspar, Consultant in Industria Automotive
Romina Popescu, arhitect
Bihorac Almir
Ciprian Chirileanu, artist vizual
Trif Diana
Muntean H Diana, Casnica(Mămica)
Denisa Matolci
Pauliuc Anca
Programator Razvan Stiole, programator/student
Conf.dr.ing. Ludovic-Toma Cziszter
Student Olaru Gheorghe
Deatcu Valentin, Cetățean Jimbolia
Timea Pap, Software Tester
Filip Andreea
Predescu Ovidiu, Student UVT
Economist Draghiciu Sorin, Economist
Student UVT Dobrescu Alexandru, Masterand
Mircea Sorin, inginer IT
Oltean Adela
Chindris Ramona Maria
Mecheti Raul, Inginer IT
Marius Moldovan, Antreprenor
Inginer Ovidiu Mocuta
Roicov Iovana, Specialist HR
Griober Ioan, Inginer
Inginer Telecom Valentin Asavoae
Iustinian Diamandi, Consultant IT
Dinu Ionuț Gabriel
Simulescu
Martea Alexandra, Arhitect
Marcin Steva, Inginer Telecomunicații
Marcin Ioana, ospătară
Marian Damaris , Profesor Balet
Cetățean Fărcaș Florian
Ionescu Lidia, Manager Achiziții
Corina Handrau
Ciorica Gigilia, expert contabil
Komlosi.iuliana, Profesor
Dan Rusu
Inginer Luca Bogdan, Sales Manager
Maria Danciu, Economist
Inginer Avram Andrei, Antreprenor IT
Papp Anca
Mirela Costache, economist
Haisan Loredana
Roxana Birta, Arhitect
Marti Edina
Loredana Onica , Jurist
Vasile Dragos Ionut , Inginer aerospațial
Ana Kun
Vasile Oana Geanina , Asistenta medicala
Gal Sven-Alexander , Redactor la "The New Federalist"
FRANT Calin, Sofer
Alexandra Sebo
Curticapean Cristian
Ferkel Cristi , Visual Artist
Moldovan Claudiu, Tehnician
Timisorean Constantin Bogdan, Timisorean
(BSc. Hons) Sebastian Stanici, Cyber Analyst
Ioana Iacob, Pofesoara
Sorin Luca-Sfia , Profesor
Scoabă Dumitru, Sofer
Andrei Teodor
Raluca Tirziu
Petrisor Adrian , agent vanzari
Elvira Popeti, pensionar
Inginer Florin Roua, Antreprenor
Sovar Lacramioara
BEd. Ioana E. Berariu, Pedagog
Sas Aurica
Isabela Cvașa
Medic Lehocz Alexandra
Ing. Marcusan Alexandru
Mihai Claici
Inginer Cristea Marius, inginer
Alin Prema
Filip Marius, Muncitor
Viasu Claudiu , Inginer de sistem informatic
popesu nicoletta mihaela, pensionar
Doctor Radu Burghelea, Medic specialist SCMUT
Claudia Cernea
Musteata Darius
Dr.-med. Lavinia Fonos, Medic
Inginer Dorin Hogman
Surdea Hernea Adina-Dacia, avocat
Indru Anamaria, Casnica
Bălteanu Cristina Daniela
Geta BOE, Pensionar
Dana Arsinte
Fizician Ovidiu Crivac, Manager Dezvoltare
Ioana (Smara) Popescu, scenograf
Sorin-Alexandru Subulescu, Inginer Software
Boroș Daniela Angelica
ovidiu vuia
Ionescu Călin, Șofer
Milena Atanackovic, IT project manager
Economist Camil Rosu
Politolog Mironescu Elena
Monor Marius, Inginer
Andrei Apostol, Inginer
Văleanu Andreea-Nicoleta, Student
Mihai-Alexandru Matraguna, Programator
Mihai Zota, IT
Oprisa Monica Maria , Economist
Wolfer Andrea, Actriță, manager cultural
Adrian Diaconu, Jurist
Bujancă Luminița
Turlea Mihaela Adriana
Bumb Simona, Economist
Dud Alexandru, Inginer
Florin Stanescu-Bellu , Sr. Manager
Cristina Saracu, Managing Director
Alina Fagarasanu
Puiu Gabriel Grijincu
Anita Niederkorn, Manager proiect
Taurescu Sebastian
Dumitrescu Ana Antonia, Specialist resurse umane
Inginer Andrei Comanici, IP expert
Raicov Popa Nicolae, Inginer
Raicov Popa Liana Ana Lucretia, Inginer pensionar
Viorel Loth, Economist
Jurist Borcan Maria Roxana
MFA Gabriel Amza, Artist Vizual
Pavel Bujdoso, Manager
Bogdan Popeț, software developer
Cseke Elisabeta Emilia
Niște Sorin Romeo, telecomunicații
Bochis Mutiu Andrei, IT
Patlagescu Ramona , Antreprenor
Doda Alexandra , asistent medical
Naffa Georgeta
Economist Crisan Gabriel
Bite Andrei
economist lenuta delfi, economist
Gina Grosseck, Manager de proiect
Lungu Cosmina , timisoreanca
Lungu Cosmina , timisoreanca
Mohamad-Rus Lynn, Medic rezident
Lucia Cinda
Obada Constantin, Inginer
Rus Mariana, Economist
Cucu Aurelian , Sofer
Cucu Aurelian , Sofer
Mohamad-Rus Nicol, Asistenta radiologie
Agura Bogdan, Manager
Suciu Dorin Mark, Student
Gligor Manuela, Inginer
Stratan Marcel Octavian
Amalia Georgiana Toader, Analist
Belgiu Loredana, Economist
Damian Cristina, Analist vânzări
Mihai Roman, Constructor
Cristian Rusu, Programator
Ilian Claudiu, Dir. Vanzari
Cornelia Dumitrescu, Inginer
Alexandra-Maria Mocanu, prof. învățământ primar
Doctorand Inginer Madalina Albulescu, Service Owner Vitesco Technologies
Inginer Vlaicu Mihaela, International controller
Ungureanu-Ruthner Cosmin, avocat
Raimond Sutka
dr. phil. Bianca Barbu, profesoară
Regep Laurentiu , Șofer autobuz
Dr. Ungureanu-Ruthner Andreea, Asistent universitar
Dr. Ec. Gabriel Șuster, Expert financiar
Nemeth Paul Daniel , Manager transport
Raul Rusu, Elev
Suciu Alexandru, student arhitect
Bălan Carina, Fashion designer
Katz Ecaterina, pensionar
gianni kertesz, montator mobila
TURCITU MIOARA , Asistent manager
B.S. in Economie, M.S. in Inginerie si Management Opritescu Eugen, Director Operatiuni
Maria Galdea, studentă
Ovidiu Covaliu
Stefan Cotenescu, Antreprenor
Agnes Balint , Profesoara
Lect. Univ. Dr. Cristina Lazăr , Lector design vestimentar
George Patrick Farcaș, student
Varadi Corina, Antreprenor
Iancu Liana, Învățătoare
Brindeszku Gabriela, Asistenta medicala
Mance Daniel
I. Cristina S.
Alexandra Coroiu, Programator
Veronica Dusan, Finance
Ciobotaru clara-tereza, Medic specialist
Bîrsan Claudiu , medic stomatolog
Anda Vasiliu , Medic dentist
Medic Gaspar Simona
Adela Cocoș, Profesor
Master Eng. Dărău Vlad-Dragoș, Cercetător/Doctorand Inginerie Aerospațială
Varga Loredana, Economist
Carmen Proteasa , project manager în sector educațional
Dr Mihailovici Daniela, Medic primar orl
Ildiko Antonia Hadăr, Muzician
Bianca Albulescu, Economist
Zorica Ciocov, Pensionar
Branislav Ciocov, Pensionar
Adriana Badin
Flavius-Sebastian Ignea, geograf
Eleonora Ringler-Pascu, profesor universitar
Sorin Hegyi, Biciclist
Tihoniuc Marian, RIL
Dipl. Ing Aurel Titeica, Timisorean
Anca Tacutu, Economist
Maria Chis, Profesor
Dana Groapa
Bogdan Dragos, Inginer
Daniela Chesaru, cetățean european
Stefan Chis, pensionar
Zinca Paul, Cadru didactic asociat UPT
Miu Mirela
Iavorovski Iulia, Pensionara,psiholog
Brîndușoiu Daniel, Antreprenor
irina kalapis, Consuntant IT
Pop Dan, Dj & Promoter
Radu Vulpe
Stefan Daniel
Horea Ardelean, Elev
Nicoleta Cirjan, Specialist comunicare
Inginer Florin Soanea
PhD. Lupea Maria Nicoleta , IT Process manager
Alexandra Sandu
Alexandru Maniu, profesor
Vitalie Sandu
Flaviu Preda, IT Analyst
Inginer IT Dobre Lidia Isabela , Quality Project Manager
Adina Sabo, profesor
Roman Flaviu Ruben, frizer
Studentă Todinca Iasmina Madalina
Inginer Andreea Kisslinger
andrada beloia
Inginer Bogdan Draghici
Stanescu Irina, Language quality expert
Gere Richard Peter
Calin Nicolae Farcas, Timisorean in diaspora
Vasilca Dumbrava , Pensionara
Alexandru Damian, arhitect
Arheolog Gáspár Márton
Budur Pavel, Tehnicean electromecanic
Silvia Todea, Inginer
Şerban Bârlău, Inginer
Alexandra Mateiaș
Todoran Anda, Arhitect
Steiner Adalbert, Pensionar
Steiner Georgeta , Pensionar
Dipl.-Ing., M.Sc. Mihai Drăgan, cercetare
Cristina Miutescu , Medical Care-Coach
Popa Ioan-Vasile, Pensionar
Iftime Alin
Boar Ana Otilia
Erich Storch, consultant IT
Simona Gollent , Operator date
Cadar Laura
Cadar Radu Ioan
Farmacist Achim Liana
Marin Andreea
MSc Ioana Dalca, Cercetator neurostiinte si psihologie
Ioana Iordan, Designer
Economist Potra Daniela , Specialist kayout
Bibliotecar Valentina Ciobanu, Pensionar
Livia Coloji, Artist vizual
Dan Jiga, Inginer
Teperdel Ovidiu
Nemes Maria, pensionara
Adrian Stănășel, antreprenor
Alina Miu, Antreprenor
Dumitrescu Niculae , Nu contează
Doris Manu, Diplomat
Clevet Caius, Inginer IT
Diana Zalomir
Olteanu Maria, Vânzătoare
Alexandru Huțu, student
Alexandra Braslasu, Designer
MA Iulian Moise
Aurel Cotarcă, Consilier
Klein Raluca Gabriela, medic veterinar
Hosu Andreea Roxana, Redactor Șef Zile și Nopți Timișoara
Barzeianu Nadina Alexandra
PhD Oana Barbu-Kleitsch, Lector Universitatea de Vest din Timișoara / PR Kelly Image
Teodora Paula Dumitrache, Area Sales Manager
Tanasa ilie cristian, Sofer
Marius Pentelescu, Jurnalist
Antreprenor Baciu Cosmin
Liliana Morar , Lucrator comercial
Asist Univ Dr Med Berceanu Mircea, medic chirurg
Berceanu Rada, Medic
Conf.dr Laura Brancu
Ponta Ciprian Daniel
Conf. univ. dr. Alina Mazilu
Toth-Somoray Gabriel , Jurnalist
Sav Claudiu, Jurnalist
Graure Mihaela, Medic stomatolog
Ing.pr. Kuhn Alexandru, pensionar
Inginer Onica Andreea Romina
Laura Pentelescu
Andreas Henz, Sunetist
Batovski Anisoara, Pilot
Alin Ciula, inginer
Camelia Jicu-Cioran
Agent de securitate Radut Stefan, Agent decsecuritaye
Bociat Calin, operator sunet
Gabriel Cioran, programator
Mona Gmira, Administrator patrimoniu
Dana Cioran, arhitect